Mecanismele (auto)motivației

Lectură: 3 minute
Mecanismele automotivatiei

Motivația poate fi definită ca o emoție care îi determină pe oameni să acționeze. Facem în mod constant alegeri. Atunci când îți spui că azi nu ești motivat să alergi seara, adevărul este că ești mai motivat să stai și să vezi un serial pe Netflix.

Așadar, în multe privințe, problema nu este legată de cum să ne „motivăm”, ci cum să alegem să ne „orientăm” motivația într-o anumită direcție.

Motivația reprezintă totalitatea motivelor sau mobilurilor (conştiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite scopuri.

Doctorul Anders Ericsson a arătat că motivația este cel mai important predictor al succesului.

În cartea sa „Drive” Daniel Pink explică diferența dintre motivația intrinsecă și cea extrinsecă. El arată că în lumea afacerilor, motivația intrinsecă pare a fi mult mai eficientă decât motivația extrinsecă.

Cu alte cuvinte, oamenii sunt de obicei mult mai motivați de recompense susținute de mecanisme psihologice interne, cum ar fi provocarea, respectul de sine, impactul sau contribuția decât de recompensele externe precum banii.

Daniel Pink, dar și mulți alți cercetători ai mecanismelor motivației, au evidențiat autonomia, măiestria și scopul, ca fiind trei recompense interne foarte speciale pe care le căutăm prin acțiune.

În funcţie de elementul generator, motivaţia poate îmbrăca mai multe forme.

a. Motivația pozitivă și motivația negativă

Motivaţia pozitivă este produsă de laudă, încurajare şi se soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor interumane, cum ar fi angajarea în anumite activităţi sau preferarea unor persoane etc.

Motivaţia negativă este produsă de folosirea ameninţării, blamării sau pedepsirii şi se asociază cu efecte de abţinere, evitare, refuz. Reprezintă un tip primitiv de motivaţie, însă, cu anumite precauţii, poate face parte din instrumentarul motivaţional.

În NLP vorbim despre diferența dintre motivația generată pentru „apropierea” de rezultatul dorit și cea generată pentru „îndepărtarea” de rezultatul nedorit. Cu alte cuvinte ești motivat fie de ceea ce ai de câștigat, sau de ceea ce ai de pierdut.

b. Motivaţia cognitivă şi motivaţia afectivă

Sunt forme ale motivaţiei legate de unele trebuinţe imediate ale individului.

Motivația cognitivă îşi are originea în nevoia de a şti, de a cunoaşte, forma ei tipică fiind curiozitatea pentru nou, pentru schimbare. Se numeşte cognitivă deoarece acţionează dinlăuntrul proceselor cognitive (percepţie, gândire, memorie, imaginaţie), stimulând activitatea intelectuală. Ea îşi găseşte satisfacţie în nevoia de a înţelege, explica, rezolva, ca scop în sine.

Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea altor persoane, de a se simţi bine în compania altora (de exemplu, un copil care învaţă pentru a nu pierde ajutorul și mulțumirea părinţilor, un angajat care acceptă o anumită sarcină din dorinţa de a nu fi considerat neimplicat, etc).

Dar motivația nu înseamnă pur și simplu să decizi să faci o sarcină. Este vorba despre a decide să faci o sarcină mai presus de alte sarcini. Așadar implică faptul că prioritizăm ceva și nu altceva. Acest lucru este adesea ceea ce apare în calea celor mai multor încercări de (auto)motivare.

Adevărul este că motivația este în întregime numai auto-motivație. Când alții ne motivează, tot ceea ce fac este să ne ajute conectăm în interiorul nostru cu ceea ce contează pentru noi și să înțelegem cât de important este pentru noi să acționăm.

Concluzii

  • Mecanismele motivaţiei interioare se vor activa dacă, în spatele proiectelor, acţiunilor noastre, vom aşeza o dimensiune emoţională, un sentiment puternic, o cauză nobilă, care să fie prezentă în mintea noastră constant
  • Motivaţiile exterioare (satisfacţiile, recompensele pasagere) trebuie să fie doar adjuvanţi ai motivaţiei interioare
  • Când simţim că energia scade, trebuie să rămânem concentrați pe obiective şi pe rezultatele posibile
  • Este important să evităm amânările de orice fel și să facem din scopurile noastre “misiuni” de neabandonat, astfel încât nicio îndoială (inerentă, în unele situații), nicio dificultate, nicio critică să nu ne facă să renunțăm

Nu uita să distribui articolul!

Articole similare: